Orasul Jibou face parte din tinutul Somesului, stravechi tinut românesc, documentele istorice continând multiple dovezi ale existentei asezarii de-a lungul veacurilor.
Prima atestare documentara a Jiboului dateaza înca din anul 1205, sub numele de Chybur. Dintre numeroasele denumiri pe care le-a purtat Jiboul, sunt demne de luat în seama "Villa" (oras) în 1219 si "Oppidum" (oras întarit) în 1564, care atesta importanta localitatii în acele vremuri. Ca vechime, localitatea Jibou poate fi considerata mai veche decât prima sa atestare documentara, tinând cont de faptul ca drumul roman care lega castrul de la Tihau cu cel de la Porolissum, trecea prin hotarul ei. Dezvoltarea localitatii Jibou a continuat în epoca feudala, dar a avut de suferit de pe urma invaziilor turcesti cum au fost cele din 1610 sau 1665.
Un rol important în evolutia Jiboului a avut-o familia Wesselényi, care a construit aici un castel înca în anul 1584, din care în zilele noastre se mai pastreaza doar urmele de fundatie. Constructia actualului castel în stil baroc, unul din cele mai frumoase din Transilvania, a început în anul 1778 si a durat mai bine de 30 ani. Cel mai de seama reprezentant al acestei familii a fost contele Wesselényi Miklós Jr., care a trait între 1796-1850. A luptat pentru eliberarea iobagilor, fiind considerat liderul opozitiei nobiliare maghiare reformatoare, care lupta împotriva conservatorismului monarhiei de Habsburg. În toata aceasta perioada, pe mosia acestei familii au fost introduse o serie de metode moderne de lucru a pamântului, s-au adus vite si cai de rasa, a început furajarea în stabulatie a animatelor, s-au tinut concursuri de cai si s-a organizat dresajul câinilor, în urma foarte bunei organizari a activitatii de pe mosie, fortele de productie s-au dezvoltat necontenit si s-a extins schimbul de produse cu alte regiuni. Rezultatul acestora a fost introducerea noilor relatii de productie capitalista, atât pe mosie, cât si în asa-zisa industrie formata din atelierele mestesugaresti, câteva fabrici de mici dimensiuni, dintre care cea mai importanta a fost cea de caramida si din morile de pe Valea Agrijului.
Inaugurarea caii ferate Dej-Jibou-Zalau în anul 1890, iar peste câtiva ani spre Baia Mare, a facut ca Jiboul sa devina un important centru feroviar. Prin dezvoltarea ramurilor industriale si construirea caii ferate a crescut numarul salariatilor si al muncitorilor. Cu toate acestea, agricultura a ramas ramura de baza a economiei, mai ales dupa introducerea culturilor alternative si folosirea masinilor agricole. Spre sfârsitul secolului al XIX-lea în Jibou s-au stabilit si multe familii de evrei, care au facut sa creasca rolul de schimb al localitatii. Ocupatia de baza a evreilor fiind comertul, ei au deschis o serie de magazine.

Locuitorii Jiboului au luptat mereu pentru obtinerea unei vieti mai bune. Documentele vremii atesta ca locuitorii de aici au participat la Rascoala de la Bobâlna din anul 1437 si la cea condusa de Gheoghe Doja din 1514. Nu au lipsit nici formele de lupta împotriva asupririi prin haiducie si rascoale locale, care au fost semnalate atât în secolul al XVII-lea, cât si în secolul al XVIII-lea. în timpul rascoalei conduse de Horea, Closca si Crisan din anul 1784 si în perioada revolutiei de la 1848, iobagii din Jibou au fost alaturi cu gândul si cu faptele de ceilalti locuitori exploatati din asezarile transilvanene, indiferent de nationalitate. La marele act al desavârsirii statului national unitar român din 1decembrie 1918, au participat si delegati din Jibou, în frunte cu Gheorghe Petruca. In 16 octombrie 1944 intra în Jibou armata româna si elibereaza localitatea.

Începând din 1950, Jibou devine resedinta de raion, apartinând regiunii Cluj, statut pe care îl pierde în anul 1960, atunci când resedinta de raion devine orasul Zalau. În urma noii organizari administrativ-teritoriale a tarii din 1968, Jibou este declarat oras. În cei peste 30 de ani de viata urbana, Jiboul a cunoscut o dezvoltare pe toate planurile: economic, social, edilitar-gospodaresc etc. Noul statut urban s-a impus în viata si activitatea oamenilor. S-au înaltat numeroase blocuri de locuinte, s-au modernizat principalele cai de acces, s-au amenajat trotuare si spatii verzi, s-a reînnoit aproape întregul vesmânt arhitectonic al asezarii. La un moment dat, Jiboul a candidat pentru a deveni localitatea de resedinta a judetului Salaj. N-a fost sa fie asa, dar tot a reusit, cu forte si resurse proprii sa se ridice pe scara dezvoltarii sale. Respectând adevarul, saltul, economic si social efectuat este considerabil sub aspectul dimensiunilor si proportiilor realizate. S-a construit mult pe verticala unei dezvoltari moderne, valorificându-se în cel înalt grad traditia si specificul zonei. Exista o anume spiritualitate caracteristica oamenilor, care s-a conservat firesc în echilibrul devenirii localitatii, încet, dar sigur, imaginea Jiboului se schimba continuu, devine mai dinamica, mai atragatoare. Face parte, cu siguranta, din orasele cu certa vocatie constructiva, pentru care devenirea înseamna, înainte de toate putere economica, frumusete morala si spirituala a locuitorilor .